marți, 25 mai 2010

Sfârşit de săptămână plin pentru sportivii CSM Giurgiu

Sportivii secţiei de atletism a CSM Giurgiu au adus 3 medalii de aur în probele desfăşurate vineri şi sâmbătă (21 - 22 mai 2010) pe stadionul Tineretului din Capitală, în cadrul primei etape a Grand Prix-ului pentru seniori, tineret şi juniori 1.
Astfel, Laurenţiu Popa, antrenat de profesorul Marian Damian, a reuşit cea mai bună aruncare a sa în aer liber în proba de greutate. El a urcat pe prima treaptă a podiumului cu o aruncare de 19,09 m.
La rândul sau, Viorica Ţigău, antrenată de prof. Carmen Hodoş, a reuşit cele mai bune rezultate ale concursului, clasându-se pe primul loc, în probele de lungime (6,49 m) şi de 100 m garduri (13,61").
Ca o paranteză, trebuie să spunem că ambii sportivi se pregătesc în aceste zile de o deplasare la un important concurs internaţional, programat în Congo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu