joi, 3 februarie 2011

Primul meci de box demonstrativ, după 20 de ani


Sursa: Adevărul de Seară

Aseară, în sala de atletism a Clubului Sportiv Municipal(CSM), pe stadionul „Marin Anastasovici”, a avut loc primul meci de box demostrativ, după 20 de ani. Ringul de box, de 50.000 de lei, agreat de Federaţia Naţională de Box , pentru competiţii oficiale, a fost adus în Giurgiu, în urmă cu aproximativ două luni, banii pentru achiziţionarea acestuia fiind alocaţi de la Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST).



Ciobanu George (campion naţional la juniori, +86 kg), Pirici Alexandru (+75 kg), Cocoloş Cristian (60 kg) şi Ilie Silviu Cătălin (52 kg), sunt cei patru sportivi care au inaugurat ringul de box. Chiar dacă nu a fost un public numeros, pentru primul eveniment de acest gen, antrenorii au fost cu ochii pe sportivii din ring.
. “Au fost primele meciuri desfăşurate la noi şi pot spune că sportivii noştri au apreciat faptul că în Giurgiu există un ring de box profesional, aşa cum au marile cluburi din ţară. Au fost două meciuri disputate. În box se punctează fiecare lovitură în corp, nu în gardă, în special loviturile directe, sportivii noştri s-au prezentat foarte bine ”, a precizat antrenorul secţie de box a CSM, Dragoş Diaconu.

Gală de box, la Giurgiu

În primul meci disputat, a urcat în ring, cel mai bun sportiv al secţiei de box, campionul naţional la box pentru juniori, George Ciobanu. Acesta şi-a dominat adversarul, pe Alexandru Pirici, pe care l-a învins cu scorul de 10 la7.
Mult mai strânsă a fost cea de-a doua partidă, acolo unde, un al sportiv talentat al clubului, Cătălin Silviu Ilie, a reuşit să-l învingă pe Silviu Cocoloş la limită, cu 5-4.
Cei patru se pregătesc nu doar pentru meciurile din campionatul naţional ce vor avea loc în primăvară, ci şi pentru o gală programată la începutul lunii martie, chiar în sala CSM. Călin Ghinaciu, directorul CSM, apus pentru „Adevărul de Seară” că îşi doreşte să atragă atenţia autorităţilor locale asupra sportului cu mânuşi.

marți, 1 februarie 2011

Ringul de box, inaugurat în această seară

Sursa: Adevărul de Seară

În această seară, începând cu ora 17.00, Clubul Sportiv Municipal (CSM) organizează prima serie demonstrativă de meciuri de box din Giurgiu, după o pauză de mai bine de 20 de ani. Pe ringul proaspăt a
chiziţionat pentru secţia de specialitate vor urca patru sportivi, toţi giurgiuveni.



Ciobanu George (campion naţional la juniori, +86 kg), Pirici Alexandru (+75 kg), Cocoloş Cristian (60 kg) şi Ilie Silviu Cătălin (52 kg), vor deschide seria mecilor demonstrative. Cei patru se pregătesc nu doar pentru meciurile din campionatul naţional ce vor avea loc în primăvară, ci şi pentru o gală programată la începutul lunii martie, chiar în sala CSM. Călin Ghinaciu, directorul CSM Giurgiu, ne-a dezvăluit că doreşte să atragă atenţia autorităţilor locale asupra sportului cu mânuşi.