duminică, 26 decembrie 2010

Final de an cu premii internaţionale

Ultimul concurs internaţional al anului a adus secţiei de tenis de masă a CSM Giurgiu încă trei rezultate excelente. Astfel, Denisa Chireceanu a obţinut o medalie de argint la categoria 8 - 10 ani, Teodora Ciulică una de bronz la categoria 11 - 13 ani, iar Andreea Pantelimon locul 5 la categoria 11 - 13 ani. Cele trei rezultate au fost reuşite în cadrul unuia dintre cele mai puternice concursuri internaţionale pentru minicadeţi ale anului - «OPEN JOOLA NEW YEARS», desfăşurat în perioada 17 - 19 decembrie în Serbia, la Novi Sad, la startul căruia s-au aliniat nu mai puţin de 500 de sportivi din 15 ţări europene.


De la stânga la dreapta: Teodora, antrenorul Mirela Ciobanu, Denisa, Andreea

“Am avut un an plin, încărcat de concursuri foarte grele şi, iată, că am reuşit să îl terminăm şi pe acesta cu fruntea sus. De altfel, în ultimii trei ani, am avut o evoluţie deosebită în permanentă creştere. Dacă în urmă cu 3 ani, făceam selecţia unor copii de 6 - 7 ani, acum aceştia au început să arate roadele muncii. Dintre sportivii pregătiţi, cele mai mari perspective de creştere le au Denisa Chireceanu (categoria 8 - 10 ani), Ciulică Teodora (categoria 11 - 13 ani) şi Pantelimon Andreea (categoria 11 - 13 ani). La majoritatea concursurilor la care au participat, cele trei fete au reusit să se claseze pe primele 3 locuri. Împreuna au adunat peste 50 de medalii şi cupe.
Chireceanu Denisa şi Ciulică Teodora sunt componente ale lotului naţional de minicadeţi”, a explicat antrenorul secţiei de tenis de masă, Mirela Ciobanu.

joi, 16 decembrie 2010

După două decenii avem un nou ring de box

Sursa: Adevărul de Seară

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Giurgiu a primit ieri, tocmai din Cehia, un ring de box profesional, primul după mai bine de 20 ani. Ringul este agreat de Fereraţia Internaţională de box iar astăzi s-a început montarea componentelor acestuia. Investiţia a devenit posibilă în urma aprobării unei finanţări din partea Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST).Valoarea ringului de box este de 50.000 lei, banii venind din fondurile proprii ale ANTS.


Ringul este demontabil, astfel că el va putea fi transportat mai uşor.

„Este practic un cadou de Moş Crăciun pentru sportivii secţiei de box. Acest ring a întregit dotările pe care le aveam deja, saci de box, pălmare, echipamente. În acest fel, există perspective serioase de dezvoltare atât a secţiei de box a CSM Giurgiu, cât şi a sportului cu mânuşi în oraşul nostru”, a spus pentru “Adevărul de Seară”, Călin Ghinaciu, directorul CSM Giurgiu.

Aur pentru boxul giurgiuvean

Pentru că nu există o sală specială, ringul va fi amplasat în sala de atletism a CSM, de la stadionul Marin Anastasovici, existând posibilitatea de demontare a acestuia în cazul unor competiţii sportive de atletism. Călin Ghinaciu spune că s-a gândit să propună autorităţilor locale un parteneriat pentru ca acestea din urmă să le pună la dispoziţie o sală pentru competiţii, iar CSM să vină cu dotările, mai ales că începând de anul viitor vor fi organizate la Giurgiu meciuri oficiale de box.
Secţia de box are în prezent 20 de sportivi iar evoluţia tinerilor giurgiuveni este rapidă. George Ciobanu, proaspăt campion naţional la juniori, a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, Cupa Steaua la box, aducând la Giurgiu o nouă medalie de aur.

miercuri, 15 decembrie 2010

George Ciobanu a căştigat Cupa Steaua la box

Campionul naţional la juniori +80 kg., George Ciobanu (foto), îşi dovedeşte încă o dată superioritatea în faţa adversarilor săi. Sportivul CSM Giurgiu, pregătit de Dragoş Diaconu, a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, Cupa Steaua, obţinând o nouă medalie de aur. Alături de el, alţi doi sportivi giurgiuveni au reuşit să-şi adjudece medalii de argint. Unul dintre ei este Sefer Robert Ştefan, care deşi a pierdut în finala la copii, categoria 40 kg, a reuşit să ridice sala în picioare. Sefer Robert Ştefan are numai 8 ani şi este de pe acum un potenţial candidat la prima poziţie a podiumului. Cel de-al doilea sportiv care a luat medalia de argint este Simion Isaac, acesta concurând la categoria 37 kg.


George Ciobanu

"Dacă cu Ciobanu a mers mai uşor, el fiind component al lotului naţional de box, am avut meciuri grele cu cei doi mai mici. Chiar înainte să înceapă competiţia, unii dintre antrenorii prezenţi acolo îmi spuneau că le-am adus carne de tun. Le-am demonstrat că ambii sunt de perspectivă şi chiar unul din ei, Sefer Robert Ştefan, a reuşit să smulgă aplauzele tuturor. Deşi are doar 8 ani, a pierdut greu cu un sportiv mai mare ca el cu doi ani", a precizat antrenorul Diaconu Dragoş.
În altă ordine de idei, sportivii secţiei de box au primit cel mai frumos cadou de la Moş Crăciun. Secţia a fost dotată cu un ring de box profesional, agreat AIBA, pe care se vor organiza, începând de anul viitor, meciuri oficiale. Ringul a ajuns azi la Giurgiu şi a devenit primul ring al oraşului după o absenţă a unui astfel de echipament de peste două decenii. În acest fel, există perspective serioase de dezvoltare atât a secţiei de box a CSM Giurgiu, cât şi a sportului cu mânuşi în oraşul nostru.

Încă trei medalii pentru micii sportivi ai Secţiei de Judo

Sfârşitul de an aduce încă trei medalii pentru Secţia de Judo. Sportivii antrenaţi de Grigore Gheorghe au luat, zilele trecute, la Festivalul Românesc de Judo, organizat la Bucureşti de Asociaţia Municipală de judo şi Direcţia pentru Sport a Municipiului Bucureşti, două medalii de argint şi una de aur.
Au punctat pentru CSM Giurgiu Gheorghe Vodă (38 kg. - aur), Radu Frâncu-Croitoru (+ 50 kg. - argint), Alexandra Ghizdărean (- 44 kg. - argint).
În total, la Bucureşti au făcut deplasarea 13 sportivi legitimaţi la CSM Giurgiu. "Am fost cu mai mulţi sportivi pentru a le testa cunoştinţele acumulate. Festivalul Românesc de Judo este o competiţie internaţională, la care au participat aproape 1000 de copii, atât din România, cât şi de la cluburi din Moldova şi Bulgaria", menţionează Grigore Gheorghe, antrenorul secţiei de judo.

miercuri, 1 decembrie 2010

Gheorghe Grigore, antrenor de judo de 26 de ani


A pregătit mii de elevi. El fiind cea care a descoperit-o şi pregătit-o pe Laura Bădiţă, multiplă campioană naţională la judo şi campioană europeană cu echipa României.

La 16 ani a fost poreclit „Oxigen” pentru forţa cu care executa tehnica de strangulare, la competiţiile de judo. Sportivul îşi aminteşte că totul a început, pentru el, dintr-o simplă întâmplare, pe când avea numai zece ani. „Urmăream la televizor o emisiune sportivă. Se vorbea despre faptul că judo şi artele marţiale continuă să se dezvolte în România şi m-a făcut curios. Îmi plăceau luptele şi m-am gândit să încerc şi eu”, povesteşte antrenorul.


Dat afară pe uşă, intra pe geam

S-a înscris la Clubul Sportiv „Viitorul Piteşti” şi a început să se antreneze aici, însă activitatea sa sportivă a fost una cu peripeţii. Nu reuşea să-şi găsească locul în sala de antrenamente şi nu de puţine ori a fost dat afară din sală, de antrenor. „Eram dat afară de câte ori făceam prostii, dar intram pe geam, iar colegii mă ajutau de cele mai multe ori. Am intrat în echipa de judo pentru că am învăţat repede procedeele”, povesteşte Gheorghe Grigore. Din cauza unui accident, însă, a fost nevoit să întrerupă pregătirea, timp de şase luni având mâna ţinută în gips. A revenit în lumea sportului la 13 ani şi după numai doi ani, familia s-a mutat la Giurgiu. „Am continut să practic judo şi în armată, pentru că exista atunci Clubul de Judo al Armatei. Imediat după liberare m-am înscris la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport”, îşi aminteşte antrenorul.

Antrenorul campionilor naţionali

A primit licenţa în judo şi de atunci şi-a dedicat viaţa acestui sport şi formării unor campioni naţionali. Spune că prin mâinele sale au trecut mii de elevi dar ca fiecare antrenor are şi el favoriţii lui. Activitatea de antrenor şi-a început-o la întreprinderea „Constructorul IACM” care avea un club sportiv pe mai multe ramuri, printre care şi judo. Ulterior a devenit preşedintele Comisiei de Tineret şi Sport Giurgiu iar în 1991 a plecat la Clubul Sportiv Şcolar unde a rămas până în urmă cu opt ani. De atunci şi până în prezent, continuă să antreneze tinerii talentaţi la Clubul Sportiv Municipal. Aproximativ 50 de copii, împarţiţi pe grupe, învaţă tehnicile de judo, sub îndrumarea sa. Gheorghe Grigore îşi aminteşte cu drag de doi dintre foţtii săi elevi, deveniţi mai târziu campioni naţionali sau europeni. Ionuţ Bădălău, Laura Bădiţă, Bogdan Gheorghevici şi Gheorghe Cămilă fiind cei despre care vorbeşte cu emoţie. Laura Bădiţă a fost multiplă campioană naţională la judo, campioană europeană cu echipa României şi vicecampioană europeană. În fiecare zi merge în sala de antrenamente şi timp de patru ore nimic nu-i poate distrage atenţia de la elevii săi.

Ce-i place?

Îi plac covrigii şi ciorba de burtă. Se declară un pescar înrăit şi îi place peştele gătit după o reţetă japoneză.

Nu-i place?

Preferă să vorbească despre lucrurile frumoase din viaţa sa, dar recunoaşte că nu-i plac oamenii perverşi şi linguşitori.